Sorin Grindeanu anunţă că stadiul lucrărilor la TRONSONUL 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti a ajuns la 70%

Publicat: 04/09/2024, 12:56
Actualizat: 04/09/2024, 15:10

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că stadiul lucrărilor la tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti a ajuns la 70%.

Stadiul la zi al lucrărilor la Tronsonul 4 (17,7 km) al DEx12 Craiova-Pitești, a transmis ministrul Grindeanu într-o postare pe platforma TikTok.

Lotul 4 al Drumului Expres DEx12 Craiova – Pitești, care se întinde pe o distanță de 32 de kilometri și reprezintă legătura lipsă între tronsoanele deja operaționale și autostrada A1 de lângă Pitești, ar trebui să fie finalizat în acest an, conform declarațiilor lui Cristian Pistol, șeful CNAIR.

Această secțiune de aproximativ 32 de kilometri, care va conecta cei 72 km deja dați în folosință de pe DEx12 cu autostrada A1 Pitești-București, este construită de grupul de firme românești UMB, același constructor care a realizat loturile 2 și 3.

UMB lucrează oficial din toamna lui 2022 și inițial termenul de finalizare era finalul anului 2024, dar acesta a fost mutat în al doilea trimestru din 2025.

Valoarea contractului pentru tronsonul 4 este de 754,92 milioane lei fără TVA, suma fiind acoperită din fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI: 

Sorin GRINDEANU prezintă stadiul lucrărilor de pe Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Care a fost cauza morții lui Silviu Prigoană. Ce au descoperit medicii legiști
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
Corpul unui bărbat dat dispărut a fost găsit trei zile mai târziu într-un aparat de...
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu...
Scandal acasă la Silviu Prigoană, după anunţul morţii acestuia. Adriana Bahmuţeanu a chemat poliția pentru că nu...
Șef militar NATO: „Sunt absolut sigur că dacă rușii nu ar fi avut arme nucleare,...
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul...
Vin ninsorile și în București! Când ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat...
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
România ar putea adera complet la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025. Cum va...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Care sunt cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa de vizitat în 2024? În...
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Românii, obligați să prezinte buletinul. Cine nu îl are, NU ia banii. Statul supraveghează tot
Vremea marilor schimbări pentru aceste zodii. Se mută în casă nouă
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Cum l-a visat Adriana Bahmuțeanu pe Silviu Prigoană: “Iartă-mă, dacă ți-am greșit! A fost ca...
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au arătat cămara cu provizii de iarnă. Polemică aprinsă în...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și...
Un studiu arată că, atunci când suntem obosiți, devenim și mai agresivi